La zece ani de la închiderea în temniţă a celei mai de temut vrăjitoare, Mama Malkin (Julianne Moore) reuşeşte să se elibereze şi porneşte în căutarea vraciului cu care s-a luptat de-a lungul timpului. Maestrul Gregory (Jeff Bridges), rămas fără ucenic, porneşte în căutarea celui de-al şaptelea fiu, Thomas (Ben Barnes), pentru a-l ajuta în lupta cu spiritele malefice.
Ce mi-a plăcut la Al şaptelea fiu a fost respectarea superstiţiilor în cazul luptei cu spiritele malefice. Maestrul Gregory avea un arsenal întreg de arme special proiectate pentru luptă. Acesta îl învaţă pe tânărul Tom chiar şi lucruri de bază, precum sarea care ţine la distanţă spiritele, argintul care este folosit pentru alungarea vrăjitoarelor şi incinerarea corpului malefic după deces.
Presimt că Al şaptelea fiu va deveni o serie cunoscută de filme; deşi acţiunea principală era încheiată, scenele de la sfârşit oferă o posibilitate de continuare a scenariului. Replicile precum “Mă voi întoarce să te bântui” şi “Povestea noastră nu s-a terminat […] ne vom mai întâlni” îmi întăresc afirmaţia. Ar fi interesant ca în următorul film, unul din personaje să fie schimbat complet, dintr-o cauză misterioasă precum posedarea sau descoperirea faptului că acesta urmărea încă de la bun început un total alt lucru decât cel prezentat în primul film.
Povestea de bază este una clasică: lumea este împărţită în personaje malefice, personajele salvatoare şi unele neutre. Pe de-o parte avem vrăjitoarele care se transformă în diferite animale, pe de altă parte avem maestrul sătul de lupta dintre cele două lumi şi ucenicul forţat să îşi primească sarcina de care nu ştia că îi este predestinată. Personal, mi-ar fi plăcut ca personajele să fie mai diferite, să nu urmeze tiparul clasic al persoanjelor de filme de aventură.
Acest articol este un guest post.