Pe data de 11 februarie românii și-au ales reprezentantul la Eurovision 2023, iar Theodor Andrei a fost marele câștigător. Anul acesta, față de alte ediții, a contat doar votul publicului, doritorii putând să voteze atât telefonic, cât și online.
Theodor Andrei va cânta piesa D.G.T (Off and on) la Liverpool
Din totalul de 36.500 de voturi, românii au ales ca piesa D.G.T. (Off and on) să ne reprezinte anul acesta la Eurovision. Piesa este în limba română, dar are și câteva versuri în engleză și vorbește despre relația tumultuoasa dintre un el și o ea, care îl joacă pe degete. Rămâne de văzut dacă artistul va alege să cânte piesa ca în selecția națională, ori dacă va pregăti o versiune 100% în engleză pentru a fi mai ușor de înțeles pentru publicul internațional.
Pe locul 2 s-au clasat Andreea D Folclor Orchestra cu piesa „Periniţa mea” (4.845 de voturi). urmată de Andrei Duţu cu piesa „Statues” (4.302 voturi). Selecția Națională a fost prezentată de Ilinca Băcilă și Laurenţiu Niculescu a fost transmis în direct pe TVR1. În premieră anul acesta, competiția a fost comentată online pe contul de Twitch TVR.
Competiția de acest an va avea loc în zilele de 9 și 11 mai, perioadă în care se vor ține semifinalele, urmând ca marea finală să se difuzeze pe 13 mai. Eurovision 2023 se va organiza la Liverpool, Marea Britanie, în locul Ucrainei, care nu poate onora tradiția din cauza războiului.
Cine este Theodor Andrei?
Theodor Andrei este un tânăr în vârstă de doar 18 ani, dar care era deja o carieră fructuoasă în spate și peste 100 de melodii compuse. S-a făcut remarcat în cadrul concursului X Factor, dar și pentru faptul că deține Marele Trofeu al Festivalului “Mihaela Runceanu” 2022 și Marele Trofeu al Festivalului “Alexandria Pop Fest” 2022.
Te-ar putea interesa si:
Corectarea vederii cu lentile de contact: De ce merită să alegi lentile cu un nivel înalt de hidratare?