Youtube renunță la cifrele de la butonul de dislike

Platforma a luat o decizie importantă luna aceasta și anume ascunderea cifrelor din dreptul butonului de Dislike. Utilizatorii vor putea da în continuare dislike clipurilor care nu le plac, însă nu se va mai cunoaște numărul acestora.

De ce renunță Youtube la afișarea numărului de dislike-uri?

Youtube a luat această măsură drastică pentru a proteja creatorii de conținut de hărțuirea online. Pe platformă erau deja folosite atacuri sub forma de dislike-uri în masă, fapt ce afecta creatorul de conținut. Este important de menționat că Youtube nu elimină butonul de dislike. Utilizatorii vor avea în continuare posibilitatea de a da like unui clip pe care îl apreciază și dislike unui clip pe care nu îl apreciază.

Măsura luată de Youtube este asemănătoare cu ceea ce a făcut Instagram cu like-urile. Anul acesta, platforma Instagram a oferit utilizatorilor opțiunea de a ascunde like-urile. În acest fel, utilizatorii nu mai riscau să se compare cu alți creatori de conținut din cauza numărului de like-uri. Ceea ce au făcut Instagram și Youtube poate reprezenta un pas înainte, însă rămâne de văzut cât vor continua să se implice în bunăstarea utilizatorilor, pentru că ascunderea like-urilor sau a dislike-urilor cu siguranță nu este de ajuns pentru a stopa hărțuirea online.

„To ensure that YouTube promotes respectful interactions between viewers and creators, we introduced several features and policies to improve their experience. And earlier this year, we experimented with the dislike button to see whether or not changes could help better protect our creators from harassment, and reduce dislike attacks — where people work to drive up the number of dislikes on a creator’s videos.” – au declarat reprezentanții Youtube

Bineînțeles, există și dezavantaje odată cu ascunderea cifrelor de dislike. Inexistența acestora poate lua șansa unui clip de a deveni viral. Fie că vorbim de reacții pozitive sau negative din partea publicului, orice tip de interacțiune ajută clipul să devină vizibil unui public cât mai larg. Spre exemplu, PewDiePie a reușit performanța de a avea clipul cu cele mai multe dislike-uri, 5.6 milioane mai exact, după ce le-a cerut fanilor săi să apese butonul de dislike.

Te-ar putea interesa si:

Lasă un comentariu