Unde poți urmări „În slujba poporului”, serialul în care Zelenski joacă rolul principal

Serialul „În slujba poporului” este un serial de comedie din Ucraina, în care actualul președinte al Ucrainiei, Volodimir Zelenski, joacă rolul principal.

În Slujba poporului/ Servant of the people

Serialul prezintă povestea lui Vasily, un profesor care ajunge președinte cu ajutorul poporului. Protagonistul, Vasily, este un profesor modest, care își vede liniștit de cariera sa, dar este sătul de situația dezastruoasă din țara sa.

Totul începe când Vasily, într-un acces de furie, acesta își exprimă nemulțumirile, iar un elev de-al său îl înregistrează și urcă videoclipul pe Youtube. Reacția publicului este impresionantă, aceștia luând decizia de a strânge bani pentru a finanța candidatura lui Vasily la președinție.

În urma succesului înregistrat de serial, Volodimir Zelenski și-a anunțat candidatura la alegerile prezidențiale din 2019, alegeri pe care le-a și câștigat, zdrobindu-și contra candidatul.

În slujba poporului

Serialul În slujba poporului este disponibil pe Netflix

În slujba poporului/ Servant of the People poate fi urmărit acum pe Netflix, însă nu este disponibil dacă ai serviciul de streaming setat în limba română. Momentan, serialul este disponibil pentru cei care au contul în engleză.

Poți urmări serialul În slujba poporului și pe VOYO

O altă platformă unde poți urmări serialul este VOYO. Platforma a pus deja la dispoziție publicului primele episoade, iar dacă nu ai cont pe VOYO, poți testa gratuit timp de 7 zile.

În slujba poporului/ Servant of the people a fost difuzat între anii 2015-2019 și are în total 3 sezoane. Există, de asemenea, și În slujba poporului 2, un film de 100 de minute care continuă acțiunea serialului.

Impactul serialului a fost unul major, reușind să îl transpună pe Zelenski din rolul de președinte, în funcția de președinte, la propriu. Iar odată cu evenimentele actuale, serialul a reapărut în atenția publicului, fiind preluat de Netflix datorită cererii foarte mari din partea publicului.

Tu vei urmări serialul?

Te-ar putea interesa si:

Lasă un comentariu